-Cu respect, prea multumesc Domnule.Am astfel dovada ca nu am fost prea usor "invins"de taria acestei povestiri.Din copilarie eu fiind foarte incercat de viata,am crescut cu multa vointa in a invinge soarta/viata incat m-am format ca si avand un suflet "dur,crancen" de sensibil la viata in general si a semenilor in special. -Cat am fost in munca am dat omului de langa mine,intotdeauna tot ce am putut chiar daca poate nu ar fi meritat,ca sa vada si alta fata a realitatii vietii.Bunatatea sufletului de langa tine.Esenta existentei noastre. -Cu grija am analizat starea emotionala a aomenilor mai in varsta- ca si mine acum- in anumite momente si fata de situatii in care apare "implicat" momentan nu individul,ci,sufletul omului sau chiar al unui animal. -Este tristul moment al vietii-si inevitabil-cand ajungi ca sa nu te mai poti certa,supara cu/pe cineva din cauza de "lipsa de timp."_Nu mai ai tmp sa te impaci.Pe acest pamant suntem trecatori si pe masura ce ne apropiem de momentul trecerii la odihna vesnica,nu aceasta trecere ne inspaimanta,ci vesnicia in care mergem. -Si numai acest simtamant daca l-am avea permanent "viu"in noi,cat traim,am trai cu totii mai liberi,mai frumos,mai curat.Viata ar fi mai demna. -*- Sa traim deci viata noastra cu demnitate.Si daca parintii nostri au lasat in urma lor cate ceva viu-pe noi- unii nu au lasat decat camerele pline,cu cearceafurile intinse peste amintirea lor.A celor care au fost.EI. nartip
-In memoria mea,de copil,a ramas "infipt"un "cui".Din cand in cand,vazand si/sau citind cate ceva,acel "cui" ma "inteapa" cu niste vorbe de-ale lui BADIA:"...din codru rupi o ramurea,ce-i pasa codrului de ea...ce-i pasa lumii'ntregi de moartea mea",de moartea ta,a altuia,si-a altuia,si-altuia... -Am cunoscut multi oameni ramasi singuri tocmai cand-ca si copii mici-aveau nevoie de ajutor.Unora le murisera si urmasii,altii nu au avut.Unii sfarsind in crunta saracie si umilinta,altii foarte bine situati dar fara copii,nici macar infiati. -Acea femee,din povestire,a simtit nevoia sa se desparta de amintirile sufletului ei-casa- si sa se alature semenilor sai,oamenii,finte ca si ea,de unde sa plece mai departe in vesnicie,dand duhului care a animato,vesnicia vesniciilor.Ea a lasat celor cu care si-a trait ultimele clipe,amintirea sufletului sau,in sufletele acelora. -Astfel roata vietii duce in veac OMENIA.Soferul a intalnit atunci OMENIA intr'un om,acea femee pe care a dus-o la azil.Asa a vazut si acea fata a lumii pe care poate nici nu o banuia ca exista,sau nu o percepuse pana atunci.Sigur el-asa cum marturiseste- a devenit mai OM.Sa ne amintim permanent ca trebuie sa fim OAMENI.
Acum douazeci de ani lucram ca si taximetrist ca sa ma intretin. Intr-o noapte cand am ajuns la o comanda, la 2:30 AM, cladirea era acoperita in intuneric, doar cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter... In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa .Deci am mers si-am batut la usa . -" Doar un minut" raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta. Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii. Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe ea, ca si o femeie dintr-un film din anii '40. Langa ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri.Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelouri sau alte lucruri pe rafturi..Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla.-"Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?" zise ea.Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea.-"Nu e mare lucru" I-am zis eu. " Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata" " Oh, sunteti un baiat asa de bun!" zise ea.Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat: -" Ai putea sa conduci prin centrul orasului?" -"Nu este calea cea mai scurta" am raspuns eu rapid. -"Oh, nu conteza" spuse ea. -" Nu ma grabesc. Eu merg acum spre azil...".M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori... -"Nu mi-a mai ramas nimeni din familie..." a continuat ea-"Doctorul spune ca nu mai am mult timp..." In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit. -"Pe ce ruta ati vrea sa merg?" am intrebat.Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras.Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca si operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti.. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata. Cateodata ma ruga sa opresc in fata unorcladiri sau colturi de strada si sa stau cu ea acolo in intuneric, contempland in tacere.
...continuare...Cum prima aluzie de soare sa aratat pe orizont, mi-a spus dintr-odata: -"Sunt obosita..... Hai sa mergem."Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse.Era o cladire ieftina, ca si o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita. Doi oameni au venit spre taxi cum am si ajuns acolo.. Erau atenti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia.. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa . Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile.-"Cat va datorez?" a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul.-"Nimic" am zis eu. -"Dar trebuie si tu sa te intretii."-"Nu va faceti griji...sunt si alti pasageri" am raspuns eu. Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si i-am dat o imbratisare. Ea m-a strans cu putere..-"Ai facut unei femei in varsta un mic moment de bucurie" spuse ea. -"Multumesc."I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii.In spatele meu, o usa se inchisese... Era ca si sunetul de incheiere a unei vieti... Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru. Am condus pierdut in ganduri... Pentru restul zile de-abia puteam vorbi.Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?...Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?... Uitandu-ma in urma nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata. Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete. Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere - frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neinsemnat. OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!!!Viata aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram, dar cat timp suntem aici putem de asemenea sa dansam. In fiecare dimineata cand imi deschid ochii, imi spun:"Ziua de azi este o zi speciala!" Amintiti-va asta, prietenii mei: nu ne mai putem intoarce niciodata inapoi, acesta e singurul Show pe care il jucam.Trateaza oamenii in felul in care ai vrea TU sa fii tratat !!!!!!!!!!
-Toţi/fiecare parcurgem odată ultimul drum,fie printre semenii noştri,-incă- fie fără a ne mai intoarce.Cui rămân cele agonisite?Rămân timpului,pentru ca noi-toţi-suntem sub vremi...
6 comentarii:
"Nu ma grabesc". Voia sa parcurga orasul ca sa-l mai vada odata, pentru ultima oara. Trist..
-Cu respect,
prea multumesc Domnule.Am astfel dovada ca nu am fost prea usor "invins"de taria acestei povestiri.Din copilarie eu fiind foarte incercat de viata,am crescut cu multa vointa in a invinge soarta/viata incat m-am format ca si avand un suflet "dur,crancen" de sensibil la viata in general si a semenilor in special.
-Cat am fost in munca am dat omului de langa mine,intotdeauna tot ce am putut chiar daca poate nu ar fi meritat,ca sa vada si alta fata a realitatii vietii.Bunatatea sufletului de langa tine.Esenta existentei noastre.
-Cu grija am analizat starea emotionala a aomenilor mai in varsta- ca si mine acum- in anumite momente si fata de situatii in care apare "implicat" momentan nu individul,ci,sufletul omului sau chiar al unui animal.
-Este tristul moment al vietii-si inevitabil-cand ajungi ca sa nu te mai poti certa,supara cu/pe cineva din cauza de "lipsa de timp."_Nu mai ai tmp sa te impaci.Pe acest pamant suntem trecatori si pe masura ce ne apropiem de momentul trecerii la odihna vesnica,nu aceasta trecere ne inspaimanta,ci vesnicia in care mergem.
-Si numai acest simtamant daca l-am avea permanent "viu"in noi,cat traim,am trai cu totii mai liberi,mai frumos,mai curat.Viata ar fi mai demna.
-*- Sa traim deci viata noastra cu demnitate.Si daca parintii nostri au lasat in urma lor cate ceva viu-pe noi- unii nu au lasat decat camerele pline,cu cearceafurile intinse peste amintirea lor.A celor care au fost.EI.
nartip
Emoţionant! Totuşi cam straniu mod de a-ţi părăsi casa, viaţa... ! Probabil că pe întuneric i-a fost mai uşor.
-In memoria mea,de copil,a ramas "infipt"un "cui".Din cand in cand,vazand si/sau citind cate ceva,acel "cui" ma "inteapa" cu niste vorbe de-ale lui BADIA:"...din codru rupi o ramurea,ce-i pasa codrului de ea...ce-i pasa lumii'ntregi de moartea mea",de moartea ta,a altuia,si-a altuia,si-altuia...
-Am cunoscut multi oameni ramasi singuri tocmai cand-ca si copii mici-aveau nevoie de ajutor.Unora le murisera si urmasii,altii nu au avut.Unii sfarsind in crunta saracie si umilinta,altii foarte bine situati dar fara copii,nici macar infiati.
-Acea femee,din povestire,a simtit nevoia sa se desparta de amintirile sufletului ei-casa- si sa se alature semenilor sai,oamenii,finte ca si ea,de unde sa plece mai departe in vesnicie,dand duhului care a animato,vesnicia vesniciilor.Ea a lasat celor cu care si-a trait ultimele clipe,amintirea sufletului sau,in sufletele acelora.
-Astfel roata vietii duce in veac OMENIA.Soferul a intalnit atunci OMENIA intr'un om,acea femee pe care a dus-o la azil.Asa a vazut si acea fata a lumii pe care poate nici nu o banuia ca exista,sau nu o percepuse pana atunci.Sigur el-asa cum marturiseste- a devenit mai OM.Sa ne amintim permanent ca trebuie sa fim OAMENI.
Acum douazeci de ani lucram ca si taximetrist ca sa ma intretin. Intr-o noapte cand am ajuns la o comanda, la 2:30 AM, cladirea era acoperita in intuneric, doar cu exceptia unei singure lumini la o fereastra de la parter... In asemenea circumstante, multi taximetristi ar claxona o data sau de doua ori, ar astepta un minut si apoi ar pleca. Dar am vazut prea multi oameni care depindeau de taxi ca fiind singurul lor mod de transport. Daca nu mi se parea un pericol, intotdeauna mergeam la usa .Deci am mers si-am batut la usa . -" Doar un minut" raspunse o voce firava, a unei persoane mai in varsta. Auzeam ceva fiind tras de-a lungul pardoselii. Dupa o pauza lunga, usa s-a deschis. O femeie mica de statura, in jur de vreo 80 de ani statea in fata mea. Purta o rochie colorata si o palarie mare cu un material de catifea prins pe ea, ca si o femeie dintr-un film din anii '40. Langa ea era o valiza mica de nailon. Apartamentul arata ca si cum nimeni n-ar mai fi locuit acolo de ani de zile. Tot mobilierul era acoperit cu cearsafuri.Nu gaseai nici un ceas pe pereti, nici bibelouri sau alte lucruri pe rafturi..Intr-un colt era un panou plin cu poze peste care era pus un suport de sticla.-"Ati putea sa imi duceti bagajul pana la masina?" zise ea.Am dus valiza la masina si apoi m-am intors sa sa o ajut pe femeie. Ea m-a luat de brat si am mers incet spre masina. A continuat sa-mi multumeasca pentru amabilitatea mea.-"Nu e mare lucru" I-am zis eu. " Doar incerc sa-mi tratez pasagerii in felul in care as vrea ca mama mea sa fie tratata" " Oh, sunteti un baiat asa de bun!" zise ea.Cand am intrat in masina, mi-a dat o adresa, si apoi m-a intrebat: -" Ai putea sa conduci prin centrul orasului?" -"Nu este calea cea mai scurta" am raspuns eu rapid. -"Oh, nu conteza" spuse ea. -" Nu ma grabesc. Eu merg acum spre azil...".M-am uitat in oglinda retrovizoare. Ochii ei erau scanteitori... -"Nu mi-a mai ramas nimeni din familie..." a continuat ea-"Doctorul spune ca nu mai am mult timp..." In tacere am cautat ceasul de taxare si l-am oprit. -"Pe ce ruta ati vrea sa merg?" am intrebat.Pentru urmatoarele doua ore am condus prin oras.Mi-a aratat cladirea unde odata ea lucrase ca si operator pe lift. Am condus prin cartierul unde ea si sotul ei au locuit cand erau proaspat casatoriti.. M-a dus in fata unui magazin cu mobila care odata fusese o sala de bal unde obisnuia sa mearga la dans pe vremea cand era fata. Cateodata ma ruga sa opresc in fata unorcladiri sau colturi de strada si sa stau cu ea acolo in intuneric, contempland in tacere.
...continuare...Cum prima aluzie de soare sa aratat pe orizont, mi-a spus dintr-odata: -"Sunt obosita..... Hai sa mergem."Am condus in tacere spre adresa pe care mi-o daduse.Era o cladire ieftina, ca si o casa mica , cu un drum de parcare care trecea pe sub o portita. Doi oameni au venit spre taxi cum am si ajuns acolo.. Erau atenti si concentrati aspura fiecarei miscari pe care o facea femeia.. Am deschis portbagajul si am dus micuta valiza pana la usa . Femeia fusese deja asezata intr-un scaun cu rotile.-"Cat va datorez?" a intrebat ea, in timp ce-si cauta portmoneul.-"Nimic" am zis eu. -"Dar trebuie si tu sa te intretii."-"Nu va faceti griji...sunt si alti pasageri" am raspuns eu. Aproape fara sa ma gandesc m-am aplecat si i-am dat o imbratisare. Ea m-a strans cu putere..-"Ai facut unei femei in varsta un mic moment de bucurie" spuse ea. -"Multumesc."I-am strans mana si apoi am plecat in lumina diminetii.In spatele meu, o usa se inchisese... Era ca si sunetul de incheiere a unei vieti... Nu am mai luat alti pasageri in tura aceea de lucru. Am condus pierdut in ganduri... Pentru restul zile de-abia puteam vorbi.Ce ar fi fost daca femeia aceea ar fi dat peste un taximetrist manios sau unul care ar fi fost nerabdator sa-si termine tura?...Ce-ar fi fost daca as fi refuzat sa iau comanda, sau doar sa claxonez o data si apoi sa plec?... Uitandu-ma in urma nu cred ca am facut ceva mai important in intreaga mea viata. Suntem conditionati sa credem ca vietile noastre se invart in jurul unor momente marete. Dar adesea aceste momente marete ne iau prin surprindere - frumos impachetate in ceea ce altii ar considera ceva putin, ceva neinsemnat. OAMENII S-AR PUTEA SA NU-SI AMINTEASCA EXACT CEEA CE AI FACUT SAU CEEA CE AI SPUS, DAR INTOTDEAUNA ISI VOR AMINTI CUM I-AI FACUT SA SE SIMTA!!!Viata aceasta s-ar putea sa nu fie petrecerea pe care o speram, dar cat timp suntem aici putem de asemenea sa dansam. In fiecare dimineata cand imi deschid ochii, imi spun:"Ziua de azi este o zi speciala!" Amintiti-va asta, prietenii mei: nu ne mai putem intoarce niciodata inapoi, acesta e singurul Show pe care il jucam.Trateaza oamenii in felul in care ai vrea TU sa fii tratat !!!!!!!!!!
****************************************************************************
-Toţi/fiecare parcurgem odată ultimul drum,fie printre semenii noştri,-incă- fie fără a ne mai intoarce.Cui rămân cele agonisite?Rămân timpului,pentru ca noi-toţi-suntem sub vremi...
nartip
Trimiteți un comentariu