Cea mai superficială socoteală din lume ar dovedi, îndestul, că puterea productivă a naţiei româneşti n-a crescut, n-a putut să crească în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de civilizaţie străină, introduse cu grămada în ţara noastră... Clasele productive au dat îndărăt; proprietarii mari şi ţăranii au sărăcit; industria de casă şi meşteşugurile s-au stins cu desăvârşire iar clasele improductive, oamenii ce încurcă două buchi pe hârtie şi aspiră a deveni deputaţi şi miniştri, advocaţii, s-au înmulţit cu asupră de măsură, dau tonul, conduc opinia publică. Am admis legi străine în toată puterea cuvântului, care substituie, pretutindenea şi pururea, în locul noţiunilor naţie, ţară, român, noţiunea om, cetăţean al universului... Am creat o atmosferă publică pentru plante exotice, de care planta autohtonă moare... Azi avem cele mai înaintate instituţii liberale: control, suveranitatea poporului, consilii judeţene şi comunale. Stăm mai bine?... (MIHAI EMINESCU)
http://mihaieminescu.ro/opera/publicistica/icoane1_2.htm
*_ Eminescu nu a fost doar poet şi gânditor, ci şi un mare jurnalist român (cel mai mare) şi, în această calitate, primul analist economic şi politic din istoria României. “Diagnosticele”, avertismentele, analizele şi soluţiile sale, bazate pe o profundă cunoaştere a realităţilor româneşti, a istoriei şi a contextului european, sunt valabile şi astăzi. Citindu-i textele publicistice, ai senzaţia halucinantă că sunt scrise aici şi acum.
Editorialele domnului Eminescu, din cadrul rubricii cu acelaşi nume, sunt fragmente extrase din articolele sale - apărute în publicaţiile Albina, Familia, Federaţiunea, Convorbiri Literare, Curierul de Iaşi (1869-1877), Timpul (1877-1883), România Liberă (1889) - şi din manuscrisele publicate postum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu